La început e ușor de recunoscut.
Mesaje dese, curiozitate reală, răspunsuri fără calcule.
Apoi se ajustează.
Devine mai calm, mai rar, mai atent la efort.
Nu pare o problemă.
Doar o schimbare de ritm.
Până când îți dai seama că nu mai e ritm.
E absență organizată.
Nu te lasă.
Ar fi prea clar.
Te ține aproape cât să nu pleci,
dar suficient de departe încât să nu mai contezi.
Și partea cea mai interesantă?
Nu e o decizie.
E doar lipsa unei decizii.
Leave a Reply