Absența definiției

​”Nu pun etichete.”
Sună relaxat. Modern. Fără presiune.
La început chiar pare o idee bună.
Fără definiții, fără obligații, fără discuții incomode.
Doar că, în timp, începe să vadă cum funcționează de fapt.
Nu pune etichete… dar cere atenție.
Cere timp.
Cere disponibilitate.
Nu definește nimic… dar vrea ca el să fie acolo.
Pentru mesaje.
Pentru întâlniri.
Pentru momentele în care are nevoie.
Și, încet, fără să-și dea seama, intră într-o relație… care nu se numește relație.
Pentru că eticheta ar aduce responsabilitate.
Claritate.
Limite.
Fără etichetă, totul rămâne flexibil.
Pentru ea.
Nu pentru el.
Pentru că el începe să se întrebe:
ce suntem? unde duce asta?
de ce pare că oferă mai mult decât primește?
Și nu primește un răspuns.
Pentru că întrebarea nu există… oficial.
Și aici este partea incomodă.
Nu este vorba că nu vrea ceva serios.
Este vorba că vrea beneficiile… fără definiție.
Și, cât timp acceptă asta, funcționează.
Pentru că nu are ce să-și asume.
Nu are ce să explice.
Nu are ce să piardă.
Doar el are.
​El cum o vede?
Este libertate… sau doar o relație fără responsabilitate?