Scormoneam alaltaieri prin sertarul de jos de la birou dupa o factura mai veche, printre toate draciile pe care le aduni de lene, cabluri incurcate cu mufe rupte, pixuri care nu mai scriu si chitante ingalbenite. Si am dat peste o poza ratacita pe fundul sertarului, cu un colt indoit.
Am suflat praful de pe ea si m-am uitat mai bine.
Era de la vreun chef de prin tinerete, facuta pe la un gratar sau la o zi de nastere, eram o gramada de flacai adunati unii peste altii. Unii ranjeau cu sticlele de bere ridicate, altii stateau teapana si cu mutre serioase, de zici ca-i scosese la careu.
Si cand am luat la rand figurile alea, m-a luat cu ameteala.
Pe vreo doi ii stiu si acum, ne mai vedem cand si cand la cate o treaba. Dar la mai bine de jumatate din poza am ramas privind ca boul. Nimic. Niciun nume, nicio amintire. Puteau foarte bine sa fie niste necunoscuti agatati de pe strada.
Si te gandesti cat de absurda e toata treaba. La vremea aia ieseam zi de zi impreuna, spargeam seminte pe borduri, ne stiam toate combinatiile si ce fete ne placeau. Ziceam ca suntem frati pe viata si ca nimic pe lumea asta nu ne desparte. Iar acum, daca as trece pe langa unul pe trotuar, nici buna ziua nu i-as da, ca nu mai stiu cine dracu a fost. S-a ales praful de toata prietenia aia.
Dar cel mai rau m-a lovit cand mi-am vazut mutra mea acolo, in spate. Un mucos uscat, intr-o geaca larga de fas, cu un ranjet de parca era stapanul strazii.
Habar n-aveam pe ce lume traiesc, dar aveam impresia ca mi se cuvine totul. Imi faceam nopti albe si turbam de nervi din niste prostii de care acum imi crapa obrazul de rusine, ca n-aveam bani de benzina sa ma plimb aiurea, ca s-a uitat o fata stramb la mine sau ca ma batusera ai mei la cap sa vin mai devreme acasa. Credeam ca ala e sfarsitul pamantului.
Cine stie pe unde s-or fi imprastiat toti aia din poza. Care prin tari straine dupa munca, care cu nepoti pe cap, iar de unii s-o fi ales praful de mult si zac prin cimitire fara sa mai stie nimeni de ei.
Am aruncat poza inapoi peste cabluri, am trantit sertarul si am ramas asa, privind in gol. Trece vremea si nu doar ca te lasa fara oamenii cu care bateai mingea, dar ajungi sa te uiti la tine, la cel de la douazeci de ani, si sa-ti dai seama ca nu mai ai nimic in comun cu prostul ala din poza. Ai imbatranit si-ai ramas cu o bucata de hartie in mana, mirandu-te ca ai fost si tu tanar candva.
Leave a Reply