“Mi-e dor de cum eram”

Eram saptamana trecuta la o masa intr-o carciuma prapadita, mancam mici si beam o vodka V33 cu un tap de Bucegi si langa mine stateau doi insi trecuti de cincizeci de ani, cu doua beri in fata si o scrumiera plina ochi de chistoace. Vorbeau rar, cu pauze lungi, si la un moment dat unul dintre ei si-a stins tigara apasat si a zis asa, mai mult pentru el:

“Ba cel mai mult mi-e dor de mine, ma”.

Am ramas cu tapu la jumatatea drumului spre gura. Vorba aia m-a izbit direct in piept.

Nu plangea omul dupa vreo gagica din tinerete care s-a maritat cu altul, nu jelea masina din tinerete sau anii de armata. Ii era dor de el. De baiatul ala care fusese inainte sa-l faca viata bucati si sa-l lipeasca la loc stramb.

Si daca stai stramb si judeci drept, asta e cea mai mare pacoste. N-ai cum sa dai un telefon, n-ai cui sa bati la usa si n-ai pe cine sa injuri.

Iti aduci aminte cum erai pe la douazeci de ani. Te suna un tovaras vineri seara la noua ca pleaca la munte sau la tara si plecai in secunda doi, in adidasi rupti, cu o suta de lei in buzunar si cu benzina pe rosu. Te durea undeva. Radeai cu toata gura de se intorcea lumea pe strada, nu cu ranjetul ala chinuit de acum, cand tragi de coltul gurii la birou doar ca sa nu zica seful ca esti bosumflat. Aveai incredere in oameni, le spuneai direct ce ai pe suflet, nu stateai sa intorci vorbele pe zece parti ca un avocat batran, de frica sa nu te prinda cineva la inghesuiala.

Dupa aia incep sa curga anii si sa iei suturi in fund. Te arde un prieten bun pe bani, te lasa balta cate cineva cand ti-e lumea mai draga, mai tragi si pe la serviciu niste frane si incet-incet te inveti minte. Incepi sa ridici garduri inalte in jur. Nu mai spui nimanui nimic, ascunzi ce simti, umbli cu ochii-n patru si la primul strain care iti zambeste frumos te gandesti imediat: “Ce vrea si asta de la mine, ce interes are?”.

Si te bati cu pumnul in piept ca gata, esti copt la minte, esti barbat serios, cu capul pe umeri.

Pe dracu esti copt. Te-ai speriat de moarte sa nu mai fii ranit, atata tot. Te-ai blindat ca un tanc.

Te uiti dimineata in baie, in timp ce te speli pe dinti, si vezi o mutra acrita, un om obosit care calculeaza fiecare pas si nu mai risca nimic niciodata. Adevarul e ca nu te mai poate pacali nimeni, nu te mai ia nimeni pe nepregatite, dar ai ramas uscat ca o iasca. Nu mai tresari la nimic, nu te mai bucura nimic cu adevarat si nici nu mai stii cum e sa razi din rarunchi, fara sa-ti pese cum arati din exterior.

Asta te roade de fapt. Nu ca au trecut anii si ai albit la tample, ca oricum treceau, n-aveai ce sa le faci. Te oftici pe tine cand vezi cat ai aruncat la gunoi din omul ala deschis si curajos care erai, doar ca sa-ti construiesti o cusca de fier in care sa nu te mai poata atinge nici dracu.