Toti avem prin cercul de prieteni sau pe la birou cate un exemplar din asta care vrea cu tot dinadinsul sa para cel mai fioros si mai neindurator om de pe pamant. E tipul ala care umbla mereu incruntat, are o barba tunsa la dunga, asculta doar muzica rock si vorbeste numai despre masini, sala, bani si combinatii grele. Cand intra intr-o camera, parca se face liniste in jur fiindca emana o energie d-aia de om cu care nu e bine sa te pui, iar daca te uiti la el pe strada, ai impresia ca n-a plans in viata lui si ca rezolva orice problema cu o singura privire de otel. Isi construieste cu mare grija o masca de barbat adevarat, imun la emotii, la slabiciuni si la orice fel de sensibilitate, convins ca asta il face respectat in fata lumii. Intretinem toti mitul asta obositor al omului de piatra.
Toata piesa asta de teatru ieftin se prabuseste insa spectaculos la birou, in fiecare dimineata pe la ora noua, cand incepe sa-i vibreze telefonul. Dintr-odata, muntele ala de om se schimba total la fata, privirea aia de predator dispare instantaneu si il vezi cum isi cere scuze politicos de la cei din jur, se ridica grabit si fuge repede pe hol ca sa aiba un pic de intimitate. Daca te tii dupa el de curiozitate, il auzi cum vorbeste pe un ton incredibil de moale, cu o voce subtire, miorlaita si blanda, cum nu l-ai auzit niciodata in sedinte: “Da, mamica, am ajuns la munca. Da, am mancat, am avut o caserola. Mi-am luat si pastila, stai linistita, nu mai sta cu grija”. Un simplu apel desfiinteaza tot protocolul de baiat rau crescut in spatele blocului.
Partea cea mai amuzanta e cum incearca sa isi repuna masca de baiat rau pe fata cand se intoarce in birou, dupa ce inchide apelul. Isi drege glasul ca sa sune iar gros, se incrunta ostentativ la monitor si incepe sa dea indicatii pretioase colegilor, sperand din tot sufletul ca nimeni n-a remarcat transformarea radicala de acum doua minute. E o faza de-a dreptul comica, dar care iti arata de fapt cat de mult se chinuie unii sa joace rolul asta obositor de mascul feroce, impus de societate, doar de frica sa nu para vulnerabili sau sa nu fie luati de blegi de ceilalti barbati din jur.
Pana la urma, te uiti la el si parca iti devine simpatic, fiindca iti dai seama ca toata duritatea aia afisata e doar zgomot de fond, un simplu scut de aparare in spatele caruia se ascunde un om complet normal. Poti sa ai tu tatuaje pana la gat, sa conduci cel mai mare jeep din parcare si sa faci pe seful cu toata lumea la munca, ca pana la urma tot ramai copilul cuiva. Toate aerele astea de smecher se opresc brusc la usa bucatariei unde te asteapta o femeie batrana care te stie de cand erai de-o schioapa si plangeai ca te-ai lovit in genunchi, iar in fata ei nicio fisa a postului, nicio masina scumpa si niciun costum de mii de euro nu mai au nicio valoare.
Leave a Reply