Cum sa cunosti cu adevarat pe cineva

Daca vrei sa cunosti cu adevarat pe cineva, nu te uita niciodata la cum se comporta cu tine atunci cand are nevoie de ajutorul tau, de semnatura ta de la birou sau de relatiile pe care le-ai adunat tu de-a lungul anilor. Cat timp au un interes direct, majoritatea oamenilor devin miere si zambet de la prima ora. Te suna parca intamplator sa vada ce mai faci, iti trimit mesaje siropoase de sarbatori, se intereseaza de sanatatea ta si rad cu gura pana la urechi la toate glumele tale, chiar si la alea mai rasuflate pe care le stie tot departamentul. Iti lasa cu mare arta impresia ca esti cel mai important om de pe pamant pentru ei si ca ai gasit in sfarsit un prieten adevarat sau un coleg de nadejde pe care te poti baza la orice ora din zi si din noapte, fara nicio ezitare. Se pare ca tehnica linguselii strategice detine inca o pozitie de top in fisa postului multor manageri de carton.

Marea transformare si adevaratul caracter apar insa abia dupa ce oamenii astia s-au vazut cu sacii in caruta si au obtinut exact ce isi doreau de la tine. In secunda in care s-au vazut cu promovarea semnata, cu imprumutul ala de bani intrat in cont, cu proiectul aprobat sau cu problema rezolvata pe spatele tau, filmul se schimba radical si piesa de teatru se inchide brusc. Dintr-odata, telefoanele alea zilnice si pline de caldura dispar de parca s-au stricat toate retelele de telefonie, mesajele devin scurte, reci si protocolare, iar daca te intalnesti cu ei pe holurile biroului abia daca mai schiteaza un salut grabit din varful buzelor, fiindca sunt deja prea ocupati sa isi caute urmatoarea victima sau sa isi bifeze noile tinte pe care le au in cap. Strategia asta de a anihila instantaneu tot protocolul de amicitie imediat ce ai incasat dividendele este de o logica operationala ireprosabila.

E o senzatie de-a dreptul amara sa vezi cum un om care acum o saptamana iti jura loialitate, te batea parinteste pe umar si iti spunea ca sunteti o echipa te priveste acum ca pe un simplu strain care ii incurca drumul sau ca pe o piesa veche de mobilier pe care o muta dintr-un colt in altul ca sa nu o mai vada. Abia in clipele alea de liniste realizezi ca tot respectul ala pe care ti-l aratau in fiecare zi nu era altceva decat o schema de manipulare bine regizata. Era doar o fisa pe care au bagat-o in aparat ca sa porneasca treaba, o investitie calculata la milimetru ca sa obtina ce aveau nevoie la momentul respectiv. Cand parghia ta nu mai este utila pentru planurile lor de viitor si cand nu mai ai ce sa le oferi la schimb, te sterg din ecuatie fara nicio remuscare, ca si cum n-ai fi existat vreodata in viata lor. Este reconfortant sa constati cum toata diplomacia noastra corporatista se opreste exact la intrarea in departamentul de resurse umane.

Cu timpul insa, inveti sa nu te mai consumi si sa nu mai pui la suflet toate fazele astea care se intampla prin birouri sau prin viata de zi cu zi. Ajungi sa intelegi ca politetea de fatada si zambetele astea de plastic sunt cele mai ieftine marfuri de pe piata si ca multi le folosesc doar ca pe niste simple instrumente de lucru ca sa deschida usile care le sunt inchise. Oamenii faini sunt aia care raman exact la fel, calzi si normali, si dupa ce nu mai au nevoie de tine cu absolut nimic, aia care te cauta duminica dupa amiaza doar ca sa vada ce mai faci si daca vrei sa bei o cafea la o masa, fara sa aiba o rugaminte ascunsa la finalul discutiei sau vreo favoare grea de cerut printre randuri, pe principiul ca oricand poti sa schimbi toate rapoartele de activitate si zambetele contractuale pe un simplu pahar de vorba consumat duminica seara pe de plina detasare tactica.