Daca te trezesti la ora sase in ambele locuri, iti dai seama instant ca cele doua lumi n-au absolut nicio treaba una cu alta, iar nasul tau e primul care iti spune exact unde te afli fara sa deschizi ochii. N-ai nevoie de ceas si nici de lumina ca sa prinzi faza. Fiecare loc are mirosul lui specific de trezire, o semnatura pe care o recunosti dintr-o mie si care iti spune pe loc ce fel de zi te asteapta, daca trebuie sa pui mana pe mapa de birou sau daca ai timp sa stai naibii degeaba pe o banca de lemn. Se pare ca sistemul nostru olfactiv functioneaza ca un indicator infailibil al nivelului de stres corporatist pe care urmeaza sa il incasam in urmatoarele ore.
La oras, dimineata are un miros chimic si agitat, care parca te trimite direct la munca de cum ai pus piciorul pe balcon. E un amestec ciudat intre aerul inchis dintre blocuri, mirosul de asfalt umed de la masina de curatenie care a trecut la cinci dimineata si damful ala greu de noxe si motorina pornit de la primele autobuze blocate in trafic. Singura chestie care mai salveaza peisajul e mirosul de covrigi calzi sau de gogosi cu vanilie care iese de la patiseria din coltul strazii, amestecat cu cel de cafea proasta, la pahar de plastic, pe care o cumpara toti grabitii in drum spre statia de autobuz. Orasul miroase a graba, a stres si a combustibil ars, un miros care iti aminteste in fiecare secunda ca esti doar o piesa mica dintr-o masinarie uriasa care nu se opreste niciodata. Strategia de a folosi mirosul de esapament pe post de parfum de trezire urbana functioneaza intr-adevar brici.
La tara, in schimb, trezirea te loveste in moalele capului cu totul altceva, mult mai brut si mai direct. Acolo nu te ia nimeni cu parfumuri fine si cu amabilitati de fatada. Prima chestie pe care o simti cand iesi pe prispa e mirosul ala intepator de balega de cal sau de vaca, proaspat lasat pe ulita de animalele care pleaca la pasune. Peste faza asta se suprapune imediat mirosul de fum acru de la cate un vecin care a aprins focul in soba sau curata gradina si a dat foc la o gramada de balarii uscate in spatele surii. Aerul e mult mai tare, miroase a pamant reavan, a menta salbatica crescuta pe marginea santului si a lapte cald abia muls, chestii simple care iti arata ca lumea se trezeste dupa regulile ei vechi, nu dupa e-mailuri. Este de-a dreptul inaltator sa constati cum o simpla caruta aparuta in peisaj reuseste sa ofere o terapie aromatica mult mai eficienta decat orice lumanare parfumata cumparata din mall.
La oras, dimineata te strange de gat si iti zice ca esti in intarziere, in timp ce la tara mirosurile te lasa in pace, au alt ritm si te trimit la treaba fara sa te streseze. Una e sa iti bei cafeaua pe un balcon de beton, inspirand ce lasa in urma masinile de pe bulevard in timp ce te uiti la ceas cu frica sa nu pierzi metroul, si cu totul altceva e sa stai pe o banca din curte si sa simti mirosul de iarba uda si de fum care urca incet spre cer. Chiar daca la doi metri de tine tocmai trece o caruta si miroase a praf, parca toata faza asta iti da o liniste pe care la bloc n-o s-o gasesti niciodata, oricat de multe filtre si odorizante ai pune prin casa, pe principiul ca oricum comisia de cenzura a aerului de pe bulevard nu acorda nimanui nicio jumatate de ora de liniste fara o doza masiva de noxe.
Deși locuiesc la țară acum, sunt foarte aproape de oraș, iar liniștea de altădată este înlocuită de mașini și de șantierele din jur. Nu mai avem cântatul ăla de cocoș, ci doar zgomot.
Cu textul tău m-am întors în timp, la diminețile reci din copilăria mea la munte, unde vara începea cu rouă rece și cu mirosul de pământ reavan. Îmi amintesc perfect cum mă trezeam în aerul ăla tare și curat, beam cafeaua și mă uitam la ceața care se ridica în sus spre vârfuri. Era o doză de aer curat care îți umplea plămânii și te umplea de viață. Nimic nu se compară cu acea pace și liniște deplină pe care o aveam atunci.
Îți mulțumesc pentru că mi-ai adus aminte de o viață simplă și adevărată, departe de orice zgomot și de urgențele de zi cu zi. Îmi lipsesc enorm acele dimineți!