Sunt unii pe gogoloiul asta care au facut din cerutul de iertare o adevarata meserie. Daca-i prinzi cu mata-n sac sau cu vreo minciuna gogonata, nu se apuca sa se certe cu tine ca berbecii, stau cuminti, isi pun o mutra plouata, se uita-n pamant si incep sa-ti vorbeasca atat de incet si de smerit ca-ti vine tie sa le torni un ceai cald si sa le zici ca nu-i nimic.
Iti zic ca le crapa obrazul de rusine, ca au avut saptamani cumplite cu banii si cu munca de le-a fugit mintea prin porumb, ca nu stiu ce-a fost in capul lor si ca-si taie o mana daca mai repeta figura vreodata. Te uiti la ei si par atat de distrusi incat ti se face mila. Nu ca ai fi tu naivul satului, dar cand ai stat cu omul ala la aceeasi masa si-ai impartit niste ani buni, e greu sa crezi ca-ti joaca teatru pe fata. Ii zici ca toata lumea mai greseste, ii strangi mana si tragi presul peste toata povestea, zicandu-ti ca de maine o luati de la capat curat.
Si o bucata de vreme chiar e liniste in casa. O saptamana, poate doua, omul zici ca e scos din cutie, vorbeste frumos, nu mai intarzie, spala farfuriile fara sa-i zici si-ti aduce prajituri cand vine de pe drum, doar-doar sa vezi ca s-a facut baiat de comitet.
Tu rasufli usurat. Zici ca ai salvat situatia.
Pana cand, intr-o zi de marti sau miercuri, cand ti-e lumea mai draga si nici nu te mai gandeai la trecut, sare iepurele din aceeasi tufa. Ori gasesti iar un mesaj sters anapoda, ori prinzi iar o minciunica dintr-aia marunta aruncata din mers, ori vezi ca iar a facut o treaba pe la spatele tau exact cum jurase ca nu mai face. Fix aceeasi mizerie, doar ca spoita putin altfel la suprafata.
Si daca ai curaj sa-l iei la bani marunti, vezi cum se porneste iar aceeasi banda veche. La secunda unu se uita crucis la tine si face pe miratul “ce mesaj, mai omule, despre ce vorbesti?”. Cand ii pui dovada pe masa, schimba placa si da vina pe altii “pai da, dar tu m-ai impins sa fac asta, ca te uiti urat la mine toata ziua”. Iar cand vede ca nu mai tine cu vrajeala si ca n-are unde sa fuga, cade iar in genunchi cu lacrimi de crocodil si jura din nou pe cer si pe pamant ca asta e chiar ultima data.
Acolo ar trebui sa-ti cada fisa si sa nu mai stai la discutii. Omul ala nu plange fiindca te-a ranit pe tine sau fiindca-l roade constiinta; plange doar de oftica ca a fost prins si ca i s-a stricat culcusul cald pentru cateva zile.
Daca tot ierti pe vorbe dulci fara sa vezi ca omul chiar misca ceva serios in viata lui, nu faci decat sa-l inveti cum sa te prosteasca mai bine data viitoare. El nu pleaca de la discutie gandindu-se ce suflet mare ai tu, pleaca usurat ca a scapat ieftin, convins ca limita ta e de cauciuc si ca poate s-o intinda cat vrea el. Stie reteta, rabda trei zile de priviri reci, zice de patru ori ca-i pare rau, plange putin la comanda si dupa aia isi vede linistit de treaba, fiindca a inteles ca oricum nu pateste nimic.
Poti sa intelegi ca omul are metehne vechi din familie, poti sa stii ca a avut viata grea sau ca e nesigur pe el, dar asta e treaba lui de rezolvat, nu datoria ta sa-i cari tu toate gunoaiele in spate.
Daca vrei sa fii impacat cu tine, iarta-l in gandul tau, nu-i dori sa-si rupa gatul pe strada si nu-ti mai bate capul cu razbunari de doi bani. Dar intoarce-i spatele si vezi-ti de drum. Sa ierti inseamna doar sa scapi tu de otrava din piept, nu sa ramai lipit de un om care abia asteapta sa se intoarca cu spatele ca sa-ti mai traga una sub centura.
Leave a Reply