Auzi, te-ai intrebat vreodata cand a devenit concediul o a doua norma intreaga la munca? Astepti jumatate de an dupa cele sapte zile libere, numeri zilele din calendar ca un detinut si-ti spui incontinuu placa aia de salvare “Lasa, frate, doar sa ajung acolo si ma deconectez de tot”. Iti faci planuri mari, visezi la liniste si-ti imaginezi cum o sa stai pe un sezlong cu o bere rece in mana fara sa te bage nimeni in seama.
Doar ca realitatea din teren n-are nicio treaba cu ce ti-ai imaginat tu pe canapea.
Din prima zi te apuca o nebunie de a bifa chestii. Daca tot ai dat o caruta de bani pe cazare si drum, iti sare creierul in cap “Pai ce facem, stam degeaba? Am dat atatia bani ca sa dormim?”. Si de aici incepe calvarul. Iti pui alarma la sapte dimineata, chiar mai devreme decat la birou, ca sa prinzi micul dejun si sa nu pierzi ziua.
Apoi urmeaza maratonul. Alergi ca disperatul de la un obiectiv la altul, stai la cozi kilometrice la caldura, te calci pe picioare cu mii de alti turisti la fel de agitati ca tine si faci poze pe banda rulanta doar ca sa ai ce sa pui pe net. Bagi douazeci de mii de pasi pe zi, te dor picioarele, te arde soarele si te prinde seara praf, cu nervii intinsi la maxim ca n-ati gasit o masa libera ori ca te-au ars la parcare.
Iar faza cea mai tare e ca stai tot timpul cu telefonul lipit de mana. Cauti pe harta unde se mananca bine, mai verifici vreun mesaj de la vreun coleg de la munca si te uiti din secunda in secunda daca au iesit pozele calumea. Esti acolo cu corpul, dar cu capul tot in haosul de zi cu zi.
Si ajungi in ultima seara. Stai in camera de hotel, te uiti la bagajele desacute care trebuie refacute si te loveste o oboseala din aia crunta, de-ti vine sa plangi. Iti dai seama ca cele sapte zile s-au scurs ca doua secunde si tu n-ai avut nicio zi de liniste curata.
Duminica noaptea te intorci acasa rupt de spate dupa zece ore de condus sau trei zboruri intarziate. Desfaci bagajele cu munti de haine murdare, arunci o privire spre patul tau si te apuca anxietatea cand realizezi ca maine la opt trebuie sa fii din nou la birou. Ba chiar iti scapa din gura fraza aia clasica “Mama, am nevoie de inca un concediu ca sa-mi revin din asta”.
N-are nicio treaba cu odihna ce facem noi in vacante. Am transformat timpul liber intr-un concurs de bifat atractii si postat poze, doar ca sa aratam ca am fost si noi acolo.
Cele mai faine concedii n-au treaba cu alergatura si cu liste lungi de vazut. Sunt alea in care uiti ce zi din saptamana e, dormi pana la pranz fara sa-ti pese de niciun muzeu si te intorci acasa cu capul limpede, nu rupt de oboseala si cu bateriile pe zero.
Cât de bine ai descris realitatea asta în care, din păcate, mulți dintre noi ne pierdem.
Eu am învățat lecția asta acum foarte mulți ani. Țin minte că am fost într-o vacanță la un resort unde nu erai condiționat de program; aveau un brunch lung și te puteai trezi la orice oră. Atunci mi-am permis pentru prima dată”aroganța” de a dormi cât am vrut eu și de a nu mă lăsa deranjată de nimeni. Atunci am înțeles că, de fapt, asta înseamnă un concediu adevărat pentru mine: să stai, să nu faci nimic, să te lenevești pur și simplu, să te bucuri de soare, de o plimbare în pădure sau de piscină în ritmul tău, fără să fii îngrădit de un ceas sau de un telefon. A fost minunat!
Am ajuns la vârsta la care liniștea și odihna contează mult mai mult decât bifarea unor obiective turistice. Este frumos să vizitezi locuri extraordinare, dar numai atunci când o faci în ritmul tău, savurând momentul și bucurându-te cu adevărat de prezența celor dragi.