Bunica avea o putere supranaturala. Indiferent cat spuneai ca ai mancat, reusea sa te convinga ca mai ai loc pentru inca doua sarmale si o felie de cozonac. Si, culmea, avea dreptate
Iti mai aduci aminte cum era cand te duceai la bunica si te asezai la masa? Batrana aia chiar avea un fel de magie a ei pe care n-o mai gasesti la nimeni. Puteai sa vii tu satul de acasa, sa-i zici din start ca ai mancat deja si ca nu-ti mai trebuie absolut nimic, ca nici nu te asculta. N-avea nicio treaba cu ce ziceai tu. E destul de melancolic sa vezi cum anii au trecut si cum mesele alea pline s-au transformat in amintiri stinse intr-o bucatarie veche.
Iti trantea farfuria plina in fata si te privea direct in ochi. Cand terminai si abia mai puteai sa respiri, aparea din bucatarie cu cratita si cu platoul de prajituri. Privesc uneori cu un regret cald spre serile cand stateam la masa din tinda, cand mirosea a cozonac si lemne arse, cand nu ne grabea nimeni si simteam ca suntem acasa in cel mai sigur loc din lume.
Te umfla rasul cum reusea batrana sa treaca peste orice regula. La ea nu exista sa fii satul. Mancarea aia n-avea treaba doar cu burta ta, era felul ei de a-ti arata ca te iubeste. Daca plecai de la ea fara sa mananci tot si fara un pachet in mana, pleca cu impresia ca s-a intamplat ceva grav sau ca nu ti-a placut ce a gatit.
Mancarea aia n-avea treaba doar cu sarmalele sau cozonacul. Ramanea doar grija aia curata de care nu mai dai nicaieri cand te faci mare. Oricat de plin erai, la masa ei mai gaseai loc, fiindca acolo te simteai cel mai rasfatat om din lume, lasand in urma doar aburul cald de pe fanta de la geam.
Leave a Reply