Sigur stii si tu genul ala de femeie care n-are liniste pe lumea asta pana nu afla tot ce misca prin cartier, prin bloc sau prin birou. Are o antena speciala pentru mizerii.
Stie la secunda cine s-a certat cu barbatul si din ce motiv, cine si-a luat masina pe credit si cat are rata la banca, cine bea pe ascuns si cine cu cine s-a mai combinat pe la spatele lumii. Nici n-apuci bine sa-ti tragi scaunul la o cafea sau sa-ti aprinzi o tigara, ca si incepe sa-ti toarne povestea cu lux de amanunte, cu nume, date si speculatii, de parca a stat ea personal ascunsa sub patul oamenilor toata noaptea. Stie ea mai bine ca toata lumea cum sta treaba, ce greseli a facut fiecare si cum ar fi trebuit procedat de fapt.
Dar daca aduci cumva vorba, chiar si din greseala, despre ce se intampla la ea acasa, brusc se lasa o liniste grea, de cavou.
Daca o intrebi de ce sta barbatu-su posomorat de luni de zile, de ce coboara din masina cu umerii cazuti si nu mai scoate un singur cuvant la masa, iti tranteste repede ca “sunt chestiuni personale si nu privesc pe nimeni din exterior”. Daca o intrebi de ce nu-i mai calca baiatul sau fata pragul casei si de ce suna doar o data pe luna din obligatie, o da imediat pe tineretul din ziua de azi, ca sunt nerecunoscatori, ca n-au pic de respect pentru parinti si ca viata e complicata.
Cand e vorba de altii, desface firul in patru pana la os si da verdicte fara mila. Cand vine vorba de ograda ei, gata, se trage perdeaua groasa de fier, se infoaie ca o closca si nu mai ai voie sa zici nici pas.
E o comedie ieftina si destul de trista, daca stai s-o privesti de la distanta. Vede imediat daca o colega s-a ingrasat doua kilograme, daca alta a venit imbracata cu aceleasi haine ca saptamana trecuta sau daca vecina de palier si-a sters o poza de pe telefon. Are ochi de soim pentru toate maruntisurile din vietile altora. Dar e complet oarba cand vine vorba de faptul ca la ea in sufragerie s-a asezat o raceala de mormant.
Barbatul ei abia daca o mai priveste in ochi cand ii pune farfuria in fata, doarme pe marginea patului intors cu spatele si cauta orice pretext, orice teava de reparat sau orice drum la magazin, numai ca sa nu stea cu ea in aceeasi camera. Toata casnicia a ajuns o simpla formalitate administrativa, o intelegere tacuta intre doi straini care impart aceleasi facturi, dar ea isi consuma fiecare gram de energie analizand defectele altora.
Si, bineinteles, daca o iei la intrebari, nu recunoaste niciodata ca barfeste. Nici vorba de asa ceva. Ea e o femeie cu suflet mare, ea “doar se intereseaza de oameni”, ea “spune doar ce-a auzit ca sa stie toata lumea cu cine are de-a face”. Baga mereu placa aia obosita: “Nu ca as avea eu ceva cu femeia aia, doamne fereste, sa fie sanatoasa, dar sa-ti zic ce-a facut…”. Si dupa acel “dar” incepe procesul public.
Realitatea e mult mai cruda, cand esti gol pe dinauntru, cand n-ai nicio realizare a ta pe care sa pui mana si cand ti-e o frica de moarte sa te uiti singura in oglinda, incepi sa scormonesti prin gunoiul vecinilor ca sa pari interesanta la o masa. Barfa e singura modalitate prin care un om marunt are impresia ca detine controlul si ca viata lui are oarecare greutate. E mult mai comod sa dai lectii despre cum ar trebui sa-si creasca altul copiii sau cum ar trebui sa mearga o casnicie sanatoasa, decat sa recunosti ca sub propriul tau acoperis s-a ales praful de mult si nu mai ai pe cine sa tragi de maneca.
Cu cat vad o femeie mai pornita si mai disperata sa disece vietile rudelor, ale vecinilor sau ale colegilor de munca, cu atat sunt mai sigur ca acasa la ea e un dezastru total. In timp ce ea sta la taclale, sparge seminte si imparte sentinte morale in stanga si-n dreapta, propria ei viata se duce incet de rapa, bucata cu bucata. Iar cand o sa se trezeasca intr-o zi singura cuc, intr-o casa rece unde nu mai calca nimeni, o sa fie mult prea tarziu ca sa mai repare ceva.
Leave a Reply