Bai, daca e sa ramai cu o lectie clara dupa ce te lovesti de tot felul de caractere prin birouri sau prin viata de zi cu zi, e ca oamenii care te displac pe fata sunt de departe cei mai usor de gestionat. Cu un adversar declarat macar stii exact cum stai. Omul nu te inghite, iti spune direct ce are de spus, iti critica proiectele in sedinte si nu se ascunde dupa degete. Stii la ce sa te astepti de la el si de unde poate sa vina atacul, asa ca esti mereu cu garda sus si pregatit. E o relatie sincera, chiar daca e una de rivalitate. Se pare ca rivalitatea clasica detine inca un grad ridicat de transparenta profesionala, spre deosebire de parteneriatele noastre strategice.
Marea problema apare insa cu personajele alea care te iau mereu pe ocolite, cu o amabilitate d-aia exagerata de iti vine sa te uiti in buzunare sa vezi daca mai ai portofelul. Sunt tipii care te vad pe hol si te iau direct in brate, te bat pe umar prieteneste, iti spun ca esti cel mai tare si ca fara tine s-ar alege praful de tot proiectul. Toata imbratisarea asta stransa si toate laudele lor nu sunt altceva decat o schema ca sa te tina cat mai aproape, sa vada unde iti sunt punctele slabe si ce secrete pot sa mai scoata de la tine. Te tin strans doar ca sa fie siguri ca nu ai spatiu de manevra si ca nu poti sa te feresti in momentul in care decid sa iti dea la temelie. Strategia de a folosi protocolul de imbratisare corporatista pe post de ecografie tactica pentru localizat puncte vulnerabile este de-a dreptul geniala.
Si e o senzatie extrem de proasta cand iti iei lovitura pe la spate de la un om pe care l-ai primit la tine la masa si in care ai avut incredere. Nu o zic pentru ca te-a durut gestul in sine, te doare de fapt ca te simti incredibil de naiv ca ai pus botul la toate zambetele si cuvintele lui frumoase. Iti dai seama destul de repede ca toata afectiunea aia afisata era doar zgomot de fond, o investitie de imagine ca sa poata sa te foloseasca atunci cand a avut nevoie. Este cu adevarat inaltator sa afli cum ciorba pe care ai impartit-o saptamana trecuta a fost trecuta la cheltuieli de protocol in raportul lui de promovare.
Pe masura ce trece timpul, incepi sa apreciezi mult mai mult o discusie dura si un refuz categoric decat zece laude false spuse printre dinti la o cafea. Inveti sa pui distanta intre tine si astia care devin prea prietenosi de la prima intalnire, fara niciun motiv real. Pana la urma, un adversar cinstit te tine treaz si te forteaza sa fii mai bun in ceea ce faci, in timp ce un fals amic doar te adoarme cu povesti frumoase ca sa te lase de caruta exact cand iti este lumea mai draga, pe principiul ca oricum comisia de audit a caracterelor de birou nu acorda nimanui nicio jumatate de ora de sinceritate fara o taxa suplimentara de zambet aranjat la aparatul de cafea.
Leave a Reply