Bai, va aduceti aminte de oamenii aia cu care credeati ca o sa fiti prieteni pe viata? Imparteam totul, de la bani de buzunar pana la secrete pe care nu le spuneam nimanui, si eram convinsi ca nicio treaba din lume nu ne poate desparti. Numai ca, in realitate, cele mai multe prietenii nu se termina cu scandaluri uriase, cu tipete sau cu drame ca prin filme. Nu va luati la palme si nu va ziceti vorbe grele pe care sa le regretati dupa aia. E destul de ciudat sa vezi cum timpul raceste pana si cele mai stranse legaturi, lasand in urma doar niste numere de telefon la care nu mai raspunde nimeni.
De cele mai multe ori, totul se stinge incet si in deplina liniste. Apare cate o faza in care iti dai seama ca omul de langa tine te-a lasat de caruta exact cand aveai mai mare nevoie, sau ca a vorbit pe la spatele tau doar ca sa dea bine in fata altora. Si e o dezamagire din aia atat de ciudata, rece si grea, de simti cum ti se strange stomacul si iti piere absolut tot cheful de scandal. Nu-ti mai vine sa pui mana pe telefon, sa-l iei la intrebari sau sa afli de ce a facut-o. Iti dai seama ca nu mai are niciun rost sa consumi energie si vorbe pe cineva care oricum e in alt film. Privesc uneori cu un regret cald spre serile alea din copilarie cand juram toti pe scarile blocului ca n-o sa ne tradam niciodata, cand mintea noastra nu cunostea tradarea sau interesul.
Atunci se instaleaza faza aia in care vezi ca te cauta pe telefon, te uiti lung la ecran si il lasi sa sune in gol. Nu o faci din rautate sau ca sa te razbuni, se intampla doar pentru ca simti ca s-a rupt ceva inauntrul tau si gata, s-a asternut o liniste totala. Daca te intalnesti cu el intamplator pe strada, dai din cap politicos, schimbi doua vorbe banale despre vreme si iti vezi de drum fara sa mai simti absolut nimic. Prietenia aia nu mai exista, a ramas in locul ei doar un loc gol si amintirea din vremurile cand erati copii si credeati ca totul e simplu.
Am crescut si am vazut ca oamenii se schimba, iar interesele lor merg uneori in directii complet diferite de ale noastre. Asta e, mergi mai departe si iti vezi de treaba ta. Dar parca tot te zgarie un pic pe creier cand vezi ca toata increderea aia pe care ai construit-o in ani de zile s-a evaporat intr-o singura secunda, fara scandal si fara explicatii, doar cu o usa inchisa incet si o tacere care spune oricum tot ce era de spus, strangand in tine amintirea unor veri care s-au stins mult prea repede.
Leave a Reply