Imi aduc aminte si acum cum ma apucau toti dracii cand vedeam ca ma suna maica-mea pe fix sau mai tarziu pe mobil. Raspundeam si eu, ziceam un “alo” grabit, cu gandul la ale mele, iar ea ma reteza din prima secunda.
“Ai mancat ceva azi, maica?”.
Nici buna ziua, nici ce mai faci. Direct pe burta.
Cand esti tanar si ai impresia ca invarti lumea pe degete, te calca pe nervi chestia asta mai rau decat un pantof stramt. Imi venea sa trantesc receptorul. Ii ziceam rastit.
“Da, mama, am mancat, hai ca am treaba!”.
Ea nu se lasa, parca n-auzea ce-i spun:
“Dar ce-ai bagat in gura? Ai mancat ceva gatit sau iar ai luat prostii din alea uscate de la chiosc?”.
Si incepea tocatul la cap. Trebuia sa-i insir tot ce-am facut de dimineata, altfel ramanea cu ideea fixa ca rabd de foame prin gazde sau la serviciu. Ma purtam ca un magar de multe ori, o repezeam, ii vorbeam de sus, ziceam ca ma sufoca cu intrebarile ei de baba batuta in cap.
Ce minte proasta aveam si eu atunci. Au trebuit sa treaca anii, sa ma lovesc de viata si sa ma trezesc cu par alb la tample ca sa inteleg cum statea treaba de fapt.
Femeia aia traise vremuri grele, crescuse cu lipsuri, cu teama ca n-are ce pune a doua zi pe masa la copii. Nu stia ea sa zica texte lacrimogene de la televizor, n-auzise in viata ei de psihologie si nici nu era invatata sa te ia in brate din senin sa-ti spuna vorbe mieroase. La ea, daca aveai o oala de ciorba pe foc, daca erai satul si aveai picioarele calde, insemna ca esti salvat, ca nu te-a doborat viata.
Aia era toata grija ei. Daca-i ziceai ca esti satul, ofta usurat si parca-i luai o piatra de pe suflet. Daca nu raspundeai la telefon, se gandea direct la ce-i mai rau, ca te-a calcat vreo masina sau ai picat pe strada.
Si tot asa facea si cand plecam de la ea. Te certa ca n-ai fular la gat chiar daca afara abia se lasa toamna, iti impingea pe gat pungi intregi cu borcane, bucati de carne fiarta, carnati si paine de casa, de nu mai aveai unde sa le pui in portbagaj. Te rugai de ea sa te lase in pace, ca se strica carnea pe drum, si ea tot mai gasea o punga de mere sa ti-o bage sub brat la plecare.
Vine insa o zi cand se termina tot balciul asta. Se asterne o liniste cumplita in casa. Te uiti la telefon si nu mai scrie numele ei pe ecran, oricat ai astepta.
Si te gasesti intr-o seara venind rupt de la munca, intri intr-o bucatarie rece, aprinzi lumina si-ti dai seama ca nu mai e nici dracu sa te intrebe daca ai mancat o coaja de paine toata ziua. Poti sa cazi lat pe covor, poti sa te imbolnavesti, poti sa nu mananci trei zile la rand, ca nu mai suna nimeni sa te traga de maneca.
Abia atunci te loveste mustrarea de constiinta de-ti vine sa-ti dai singur palme. Te gandesti cat de bou ai fost cand ii raspundeai in scarba si cat ai da acum sa mai sune telefonul ala vechi macar doua secunde. Sa auzi iar vocea aia sparta si batrana sacaindu-te cu mancarea, iar tu sa nu mai fii grabit nicaieri, sa tragi un scaun si sa-i povestesti marunt fiecare dumicat, numai sa nu mai taca niciodata.
Leave a Reply