Te plimbi printre rafturi și realizezi că supermarketul e singurul loc unde ordinea e absolută, deși nimeni nu are nicio direcție. E un muzeu al nevoilor pe care nu le aveai până acum cinci minute. Ne împingem cărucioarele cu o solemnitate ridicolă, de parcă am alege piese de patrimoniu, nu conserve de fasole și detergent la ofertă. Lumina aia albă, rece, îți arată exact ce nu vrei să vezi: oboseala din ochii celorlalți și absurdul propriei liste de cumpărături.
E o realitate brută în modul în care ne analizăm etichetele, căutând o urmă de sănătate într-un ambalaj de plastic. Ne păcălim că deținem controlul pentru că putem alege între zece tipuri de iaurt, în timp ce viața noastră se decide în altă parte. În spatele tău, cineva se enervează că rândul la casă nu se mișcă, de parcă acele două minute câștigate i-ar schimba destinul.
Ne umplem coșurile ca să ne umplem golurile și plecăm spre casă cu senzația că am realizat ceva măreț. În realitate, suntem doar niște figuranți într-un decor de carton, cărând saci de hârtie care se vor rupe exact când ajungem în fața ușii. Mai bine mergi direct la raionul de cafea. Măcar acolo mirosul e real, spre deosebire de promisiunile de pe cutiile de cereale.
Leave a Reply