Nu ma intereseaza sa castig vreo cearta si nici sa vin tantos dupa trei luni sa-i flutur dovezi prin fata ochilor si sa-i zic “vezi ca am avut dreptate?”. Imi bag picioarele in dreptatea aia. Cand ajungi acolo, oricum totul e deja scrum.
Tot ce voiam in momentele alea era doar sa stiu ca sunt intreg la cap. Sa aud pe cineva ca zice “Nu, frate, n-ai visat urat, nu esti nebun, se vede clar ce face”.
E o stare groaznica, te macina pe dinauntru ca un acid. Simti in aer ca femeia de langa tine s-a schimbat. O vezi cum raspunde in doi peri, cum isi fereste privirea, cum intoarce ecranul telefonului cu fata in jos cand intri in camera sau cum gaseste mereu scuze intortocheate pentru lucruri care inainte erau simple si clare.
Tu vezi detaliile astea. Nu esti orb, nu esti picat din cer. Si cand prinzi curaj si intrebi omeneste, fara scandal, ce se petrece, o vezi cum se infoaie instantaneu si intoarce toata masa peste tine:
“Iar incepi? Ti se pare tie! Esti prea sensibil, esti paranoic, vezi numai draci si tradari peste tot! Nu se poate respira langa tine!”.
Si o zice cu o siguranta atat de rece, cu atata teatru si indignare, incat pleci din camera cu capul calendar. Aici e adevarata capcana. Incepi sa te indoiesti de propriii ochi si de propria minte. Te pui pe marginea patului, te iei cu mainile de cap si te framanti ca un prost: oare chiar am luat-o eu pe aratura? Oare sunt eu prea obosit de la munca, prea stresat, prea gelos fara motiv? Poate ca fata e nevinovata si eu sunt ala defect care strica totul.
Asta e cea mai jegoasa manevra posibila, cand nu doar ca te minte verde-n fata, dar te forteaza sa crezi ca esti dereglat mintal doar pentru ca ai indraznit sa observi minciuna.
Nu cauti pe cineva sa-ti tina partea orbeste, sa-ti cante in struna sau sa arunce cu venin in ea. N-ai nevoie de galerie. Ai nevoie doar de un om normal la cap care sa te asculte cinci minute, fara sa te judece, si sa-ti zica simplu “Stai potolit, nu esti nebun deloc. Are logica ce spui, oricine ar avea semne de intrebare la fazele astea”.
Cand o femeie iti tranteste automat placa cu “ti se pare”, nu vrea sa te linisteasca, nu vrea sa rezolve nimic. Vrea doar sa-ti inchida gura rapid, sa scape de raspundere si sa te lase pe tine sa te mananci pe dinauntru de vinovatie. Iar dupa ce inghiti mizeria asta de zece ori, ajungi o ruina: nu mai ai incredere in ce vezi, in ce auzi, in ce simti. Ajungi sa-ti pui la indoiala fiecare gand.
Nu e nicio rusine sa te mai inseli uneori, ca nimeni nu e atotstiutor. Dar cand incerci sa porti o discutie normala despre o chestie care te roade, iar ea te scoate direct nebun de legat ca sa scape basma curata, nu mai e o simpla neintelegere. Ai langa tine un om las, fara scrupule, care e gata sa-ti calce pe creier si sa-ti distruga toata stima de sine, numai ca sa nu recunoasca ce-a facut.
Leave a Reply