Eram tovaras cu tipul asta de vreo opt ani buni. Nu ca dormeam in aceeasi casa, dar ne stiam de la o gramada de gratare, daca se strica un ambreiaj ne dadeam o mana de ajutor, imparteam o pizza sau o gluma si-l aveam la capul listei de baieti de comitet. Daca ma intreba cineva pe strada, bagam mana in foc ca e om serios, n-avea aere si parea dintr-o bucata.
Pana intr-o vineri seara, la o carciuma mai de cartier, cand m-a lasat masca.
Eram vreo sase la o masa lunga, cu cefe de porc, beri desfacute si galagie de nu te auzeai om cu om. Si era printre noi si un pusti mai retras, fratele mai mic al unui coleg de munca, un baiat la vreo douazeci de ani care abia scotea doua vorbe de rusine. La un moment dat, din greseala, a agatat cu cotul un pahar mare cu suc si l-a rasturnat direct peste fata de masa si pe blugii lui. S-a albit ala mic la fata, s-a ridicat speriat si tragea servetele din cosulet, cerandu-si scuze intr-una, de zici ca daduse foc la birt.
Noi ceilalti am sarit sa stergem, i-am zis ca lasa, ba, nu s-a intamplat nimic, se usuca si gata.
Numai tovarasul meu s-a gasit sa faca pe desteptul. A tras un ranjet tampit, batjocoritor, si a inceput sa urle la masa: “Ia uitati-va la maimuta asta, n-are coordonare deloc! Unde te-au crescut, ma, in padure? Ai doua picioare in loc de brate!”. Si nu s-a oprit dupa o duma. A tinut-o langa inca vreo zece minute bune, cu mistouri ieftine, cautand din ochi aprobare pe la noi si dandu-si coate, in timp ce ala mic strangea din buze si se uita in pamant, gata sa-i dea lacrimile de umilinta.
Mi s-a taiat toata pofta de mancare. Am pus furculita jos si m-am uitat la el cum rancezea cu dintii aia ranjiti. Parca nici nu-l mai cunosteam.
N-avea nicio treaba cu mine, nu-mi daduse mie vreo teapa si nu ne certaseram pe bani. Dar toata smecheria aia ieftina si veninul varsat pe un pusti care nu putea sa-i raspunda mi-au intors stomacul pe dos.
Noi suntem tampiti cand ne place de cineva si-i gasim scuze din burta la orice mizerie, ba ca are rate la banca, ba ca e stresat, ba ca n-a dormit bine si de aia a sarit la gatul vanzatorului de la colt. Te minti singur ca sa nu recunosti ca ai stat la bere cu un marlan de prima clasa.
Numai ca un om iti arata exact ce zace in el cand da peste cineva pe care-l simte mai slab decat el. Acolo nu se mai controleaza, nu mai tine garda sus sa para domn si-i iese toata tarania la suprafata. Daca are putere pe moment peste un pusti timid sau peste o femeie de serviciu, calca pe ei ca pe niste gandaci, doar ca sa se simta el mare jupan la masa.
Dupa seara aia, a mai trecut pe la mine, imi batea pe umar la fel de zambitor si ma intreba ce mai fac. I-am raspuns scurt, dar nu mai puteam sa ma uit la el decat ca la o carpa. Putea sa-mi dea si luna de pe cer, pentru mine ramasese doar marlanul ala care a calcat in picioare un pusti doar ca sa faca doi lei pe seama lui. Nu s-a schimbat omul peste noapte, a fost la fel de lepra mereu, doar ca am fost eu prea naiv si mi-au trebuit atatia ani ca sa-mi pice fisa.
Leave a Reply