Nu îl evită.
Îl ține la distanța la care încă îi este util. Nu dispare complet.
Ar fi prea clar. Apare din când în când.
Exact cât să nu închidă povestea. Îi scrie.
Îi răspunde.
Îi aruncă câte un gest care pare interes. Dar nu construiește nimic. Pentru că nu vrea să construiască.
Vrea să mențină. E mai simplu. Îl ține acolo unde nu trebuie să ofere mult,
si nici nu îl pierde. Și el rămâne, pentru că nu este suficient de rău
încât să plece. Este doar suficient de ambiguu
încât să mai dea o șansă. Și încă una. Și încă una. Până când nu mai știe dacă așteaptă ceva real
sau doar continuă din obișnuință. Asta este partea incomodă. Nu îl ține pentru că îl vrea.
Îl ține pentru că îi este comod să existe acolo.
Leave a Reply