Te iubesc fara zgomot si fara podoabe,
Asa cum infloreste teiul la inceput de vara,
Fara sa ceara priviri, fara sa astepte laude,
Doar raspandind in jur ceea ce este.
Te privesc si descopar mereu ceva nou,
O blandete pe care lumea grabita n-o observa,
Un curaj care nu se lauda niciodata,
O frumusete care nu are nevoie de oglinda.
Imi place felul in care vorbesti despre lucruri simple,
Ca si cum fiecare zi ar merita traita cu atentie.
Imi place felul in care asculti,
Ca si cum fiecare om ar avea o poveste importanta.
Nu te asez pe un piedestal.
Te admir tocmai pentru ca esti om.
Cu ganduri, cu temeri, cu vise,
Cu tot ceea ce te face adevarata.
Iubirea mea nu cere si nu impune.
Ea sta aproape de tine precum lumina diminetii,
Fara sa intrebe daca este observata,
Fara sa ceara nimic in schimb.
Si poate acesta este cel mai sincer lucru pe care il stiu:
Nu iubesc doar zambetul tau,
Ci felul in care existi in lume,
Felul in care faci loc binelui fara sa vorbesti despre el.
Cat timp existi sub acest cer,
Lumea imi pare mai blanda.
Iar inima mea gaseste, zi de zi,
Noi motive sa te respecte si sa te iubeasca.
Dedic aceasta poezie persoanei dragi mie, cea care imi lumineaza gandurile, imi linisteste sufletul si da sens celor mai frumoase sentimente pe care le port in inima. ❤️
Se spune că scriitorii văd detalii pe care lumea grăbită le ignoră, dar tu ai mers mai departe: ai văzut în mine un adevăr pe care nici eu nu știam cum să-l exprim. Nu fac nimic special ca să merit admirația ta, doar exist în singurul mod pe care îl cunosc. Să fiu privită și acceptată așa, cu temeri și cu vise, este un sentiment extraordinar. Nu am cuvintele tale mari, dar am toată certitudinea din lume când îți spun că modul în care mă iubești tu mă face să simt că lumea este, într-adevăr, mai blândă.