Fata care “a trecut complet peste fostul”.
Salon

Fata care “a trecut complet peste fostul”.

scris de Marius · 21 August 2026 · nicio șoaptă

In primele mesaje pe aplicatie mi-a tinut o intreaga teorie despre maturitate, vindecare emotionala si cat de important este sa lasi trecutul in urma. Zicea ca a inchis toate capitolele vechi si ca e gata pentru un inceput curat, fara bagaje inutile.

Ne-am dat intalnire la un restaurant si ne-am asezat la masa. Totul parea in regula, pana cand au sosit meniurile.

La aperitiv, nici nu apucasem sa gust din salata ca am aflat deja de ce fostul ei era un imatur incurabil, lipsit de orice viziune despre viata. Am dat din cap intelegator, gandindu-ma ca e doar o mica paranteza si ca trecem mai departe.

Cand a venit felul principal, discutia a capatat proportii de dosar penal. Mi-a explicat pe larg, cu exemple concrete de acum trei ani, cum el nu stia sa comunice, ce mesaje ii trimitea cand erau suparati si cum nu reusea niciodata sa o asculte pe bune. Eu mancam friptura si incercam sa mai plasez cate o intrebare despre ea, dar toate drumurile duceau inapoi la acelasi personaj. Eram trei la masa, doar ca el nu stia ca e prezent.

La desert s-a trecut la probe video si foto. A scos telefonul, a intrat pe profilul lui si mi l-a pus sub nas ca sa facem o analiza pe text si imagine. Voia neaparat sa fiu de acord cu ea ca noua lui gagica e stearsa, se imbraca fara gust si nu se compara deloc cu ce a avut el inainte. M-am uitat la poze, am aprobat scurt si am inceput sa caut ospatarul din priviri.

Cand am cerut nota de plata si ma uitam atent la bon, s-a uitat lung in ochii mei, a tras un oftat greu din piept si mi-a zis cu o voce usor melancolica “Sa stii ca semeni putin cu el cand te concentrezi”.

Am platit nota, am condus-o pana la taxi si i-am urat succes cu vindecarea. Femeia trecuse peste fostul ei atat de mult incat il luase la pachet peste tot pe unde mergea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *