Vezi tot mai des prin mall-uri spectacolul asta grotesc. Oameni care-si lasa jumatate de salariu pe o carpa de bumbac doar pentru ca un chinez a cusut un logo minuscul pe piept. Ne place la nebunie sa ne cumparam statut din carpe scumpe, doar ca sa mascam niste goluri pe care le avem pe dinauntru.
Dupa aia isi pun in picioare adidasi albi de firma si merg pe trotuar ca pe campul de mine. Ocolesc fiecare balta, sar peste gropi si se uita panicati pe jos la fiecare doi metri, de parca-s la o defilare de moda prin spital, nu in praful si noroiul din oras. E de-a dreptul genial efortul asta chinuit de a arata lumii ca “ai reusit”. Se vede de la o posta ca-ti pui toate sperantele de validare intr-o carpa de firma.
Ti se pare ca esti vreun magnat cand iesi din casa si pasesti pe strada, dar pe interior esti exact acelasi om framantat, plin de rate la banca, rupt de oboseala si dornic de atentie. Ba mai mult, iti mai adaugi un stres imbecil in plus, stai panicat sa nu te atinga cineva pe maneca, sa nu-ti calce vreunul adidasii in aglomeratie ori sa nu puste vreo ploaie din senin care sa-ti spele toata “investitia”. Lasi mansetele la vedere si te uiti urat la oricine trece la mai putin de un metru de tine.
Partea cea mai tare e cand ii vezi cum coboara din autobuz sau dintr-o masina ieftina, dar au pe ei haine de sute de euro. Adica bagi pufuleti si parizer toata saptamana, dar pe strada te spargi in figuri de parca urmeaza sa semnezi contracte de milioane.
Hainele alea scumpe nu pacalesc pe nimeni si nu te fac mai destept sau mai bazat. Iti dau doar un trip ieftin de zece minute ca esti important, trip care se termina brusc cand trebuie sa-ti platesti facturile sau cand iti sare un pic de sos pe adidasi si te apuca plansul direct pe trotuar.
E absolut comic sa muncesti ca sclavul o luna intreaga doar ca sa impresionezi niste straini de pe strada pe care oricum ii doare-n cot de tine, de viata ta si de ce sigla porti tu pe piept.
Ai descris cu multă claritate această capcană a vremurilor noastre.
Într-adevăr, societatea și social media ne împing agresiv spre ideea falsă că ești “cineva” doar dacă îți strigi în gura mare ieșirile, mașinile și hainele. Dar viața mi-a scos în cale oameni din toate categoriile și am învățat că adevărata valoare nu simte niciodată nevoia să strige sau să demonstreze ceva.
Am întâlnit oameni cu adevărat bogați, care își permit luxul autentic, dar care te primesc la masa lor cu un bun-simț remarcabil, vorbindu-ți de la egal la egal, ca niște oameni respectabili ce sunt. La fel cum am cunoscut oameni minunați care locuiesc în chirie, dar care își trăiesc viața cu o bucurie sinceră, călătoresc și sunt profund fericiți fără să poarte nicio mască. Cei care știu cine sunt și ce au sunt liniștiți. Din păcate, în goana asta de a arăta lumii o imagine perfectă, mulți cred că un tricou de firmă îi transformă peste noapte în cineva. În spatele acestei nevoi de epatare e adesea doar multă nesiguranță, iar în efortul de a impresiona, oamenii uită pur și simplu să își mai trăiască propria viață.
Ceea ce ai scris tu ne amintește tuturor că fericirea autentică și caracterul nu se cumpără niciodată de la magazin.