Te-ai uitat vreodata prin debara sau prin vreun dulap din casa sa vezi cate visuri abandonate ai stivuit acolo? Ne place la nebunie sa ne cumparam pachete intregi de echipamente noi, doar ca sa ne pacalim ca suntem niste oameni cu pasiuni mari si timp liber.
Iti faci la un moment dat filmul ca gata, de weekendul viitor iti schimbi viata. Ba ca te apuci de mesterit prin casa, ba ca pleci la pescuit la cinci dimineata ori ca faci tu paine de casa pe blat. Iti cumperi trusa aia de scule profesionala cu o suta de piese in cutie de plastic rigida, iti iei undita aia telescopica de care ziceau toti pe forumuri si mai pui in cos trei accesorii de care nici nu stiai ca exista.
Cand le platesti la casa, te simti mare mester, mare gospodar sau un tip conectat cu natura. Dar bucuria aia dureaza fix pana ajungi acasa.
Desfaci trusa, o intorci pe toate partile sa vezi cheile alea cromate cum lucesc si-i gasesti repede un loc bun pe un raft. O folosesti o singura data sa strangi un surub la o usa de la bucatarie, dupa care o acoperi cu niste cutii goale si uiti de ea. Undita ajunge direct langa matura din debaras, asteptand dimineata aia perfecta de sambata care nu mai vine niciodata. Lasi cutiile in coltul camerei si te prefaci ca n-ai dat o caruta de bani pe ele.
Si nu e vorba ca nu ti-ar placea chestiile alea. Iti plac la nebunie. Problema e ca noi nu cumparam sculele sau echipamentul pentru ce facem acum, si pentru omul care am vrea sa fim daca am avea timp.
Iei trusa aia ca-ti place ideea sa fii omul care repara orice prin casa fara mesteri, iar undita o iei ca te vezi deja pe malul apei la rasarit, in liniste. Doar ca vineri seara ajungi atat de stors de la munca, incat sambata dimineata numai de trezit la cinci sa pui momeala pe carlig nu-ti arde. Mai bine mai dormi doua ore si vegetezi pe canapea.
Iar echipamentele alea scumpe aduna praf din an in an. Din cand in cand le mai vezi cand cauti aspiratorul si te loveste o mica strangere de inima. Iti zici “lasa, ca de la primavara chiar ma apuc”, dupa care inchizi usa la debara si-ti vezi de treaba ta.
N-are nicio treaba cu lipsa de bani sau de ustensile. Am umplut dulapurile cu chestii cumparate din entuziasm, doar ca sa ne amagim ca avem o viata plina in afara de munca si ecranul telefonului.
Un hobby adevarat n-are nicio treaba cu cat de scumpa e trusa. Conteaza doar timpul pe care chiar il dai pe chestia aia, nu sculele pe care le pui pe raft sa prinda praf.
Citesc și privesc detașat spre o capcană în care recunosc că am căzut și eu în trecut. Am strâns și eu haine nepurtate sau lucruri prin cămară care au sfârșit prin a aduna praf, cumpărate dintr-un entuziasm de moment.
Dar, în timp, am învățat o lecție prețioasă. Când am reușit să-mi fac curățenie în minte, s-a făcut curat și în alegerile mele. Am trecut de mult de faza aceea; astăzi nu mai cumpăr nimic inutil, nici măcar o haină sau o pereche de pantofi dacă nu am cu adevărat nevoie de ele. Obiectele pe care le dețin acum sunt doar cele care îmi folosesc în mod real.
În schimb, am descoperit ceva mult mai profund și mai plăcut de-a lungul anilor. Am realizat că îmi place mult mai mult să dăruiesc altora decât să-mi cumpăr mie. Ba chiar aș putea spune că acesta a devenit noul meu ‘hobby’. Să dăruiești, fără să aștepți nimic în schimb, aduce o pace și o fericire anume, o liniște pe care niciun magazin nu ți-o poate vinde la casă.
Textul tău este un semnal de alarmă excelent. Poate că soluția la strângerea aceea de inimă când deschidem debaraua este tocmai asta: să eliberăm acele obiecte, să le dăruim cuiva care are timp de ele și, odată cu asta, să ne eliberăm și noi mintea de un balast inutil.