Suntem probabil ultima generatie care a prins plictiseala aia crunta de vara, cand chiar nu stiai ce sa mai faci cu tine. Orele alea lungi dintre amiaza si seara, cand soarele ardea de rupt, prin casa nu era niciun interes si pe afara nu se misca mai nimic. Ne place uneori sa credem ca eram niste copii speciali, dar de fapt eram doar niste puști lasati liberi pe strada, fara alta optiune decat sa ne folosim capul.
Copiii de azi nu mai au parte de asa ceva nici daca vor. Cum apar doua secunde de pauza, cum le sare un ecran in fata. Baga un clip scurt pe TikTok, vreun joc pe telefon ori vreo notificare si le tine mintea ocupata in fiecare secunda. N-au timp sa stea degeaba nici cat sa respire si sa se uite pe geam.
Pe vremea noastra, cand te lovea uratul intr-o dupa-amiaza din asta fara sfarsit, trebuia sa te descurci singur daca nu voiai sa te urci pe pereti. Televizorul era degeaba, programul se termina repede sau erau doar stiri, asa ca iti puneai capul la contributie. Nu exista varianta sa dai scroll si sa astepti sa te distreze altul.
Fix din plictiseala aia iesita din comun ieseau cele mai bune chestii. Inventam jocuri pe loc cu reguli facute din mers si modificate cand pierdea vreunul. Facem colibe din trei scanduri, niste carton ud si doua paturi vechi prin fundul curtii sau prin vreun pom. Sau ne urcam pe bicicletele alea grele, fara viteze, si plecam aiurea pe drum fara niciun plan. Bateam ulițele sau cartierul pana se innopta de tot, de ne gaseau parintii dupa strigatele de la geam. Lasa-mi cheia la gât pe un șiret și fugeai direct pe maidan fara sa stie nimeni pe unde esti.
Mancam corcoduse verzi de ne strepezeau dintii, beam apa direct de la furtun sau de la vreo cismea din colt si ne intorceam acasa plini de praf, cu tricourile agatate in garduri si cu genunchii juliti. Dar eram acolo 100%. Te punea mintea la miscare, te invatai sa meseresti chestii cu mana ta, reparam un lant de bicicleta cu un cui si un bolovan si-ti faceai prieteni din nimic. Nu stateai sa te uiti la viata altora pe o sticla de cativa centimetri.
Astazi am castigat tonuri de divertisment rapid la un click distanta, e adevarat. Nu mai trebuie sa astepti nimic, totul e livrat instant. Dar la pachet cu viteza asta am pierdut spatiul ala liber din cap in care inventai, visai si invatai sa stai tu cu tine fara sa te apuce panica ca nu se intampla nimic zece minute.
Leave a Reply