Vacanta de vara nu incepea cu un bilet de avion. Incepea cu o geanta de rafie si un drum spre bunici.
Cei care au copilarit la tara, in anii ’80, stiu ca vacanta nu avea nevoie de rezervari, harti sau planuri. Nu exista nicio lista de chestii de vizitat si nici intrebarea “unde mergem anul asta?”. Intr-o dimineata, mama impacheta cateva haine intr-o geanta de rafie, tata ma urca in tren sau in autobuz si, dupa cateva ore, eram la bunici.
Din clipa aceea, timpul avea alt ritm.
Nu ma trezea nicio alarma. Ma trezeau cocosii, latratul cainilor din curtea vecina ori bunica cand deschidea usa “Hai, ca s-a facut racoare afara.”
Micul dejun nu venea din nicio cutie colorata. Era paine calda coapta in cuptor, rosii culese cu cateva minute inainte, branza si oua, pe care le mancam fara sa stiu ca, peste ani, lumea avea sa plateasca o avere pe produse “bio”.
Toata ziua eram afara. Nu exista niciun program. Plecam dimineata si ma intorceam doar cand auzeam strigatul bunicii din capatul ulitei. Niciun parinte nu trimitea mesaje. Daca nu eram la fantana, ma gaseau sigur la rau ori bagat prin vreun cires din livada.
Jucariile erau chestiile pe care le gaseam prin curte. O bucata de lemn devenea sabie, patru rulmenti si doua scanduri deveneau caruta, iar o minge de 3 lei tinea tot satul ocupat pana se insera.
Si, culmea, nu simteam ca-mi lipseste ceva.
Nu exista internet, console sau sute de canale TV, dar exista libertatea aia pe care azi o cautam prin concedii scumpe. Libertatea de a pleca dimineata fara sa te intrebe nimeni unde te duci si de a te intoarce seara rupt de oboseala, plin de praf si cu genunchii juliti, dar convins ca ai avut cea mai tare zi.
N-are nicio treaba cu ideea ca pe atunci totul era roz. Erau destule lipsuri si munca pe branci, dar noi, copiii, nici nu le bagam in seama.
Ne e dor pentru ca atunci aveam timp. Timp sa stam sub un nuc fara sa facem nimic, sa urmarim furnicile, sa ascultam greierii si sa ne bucuram de chestii care azi trec neobservate.
Vacanta de vara nu incepea cu un bilet de avion. Incepea cu drumul spre bunici. Si, fara sa stiu, mergeam spre una dintre cele mai bogate perioade din viata mea.
M-ai întors în timp și mi-ai umplut inima de nostalgie. Ca un copil crescut de-a binelea la țară, îți spun că ai perfectă dreptate. Vacanța mea a avut și multă treabă în gospodărie, dar eram complet fericiți printre toate muncile casei. Aveam o fericire anume, o bucurie curată din chestii atât de mici și de puține! Ce jucării? Ne erau de ajuns două boate, ne așezam direct în groapă, în pământ, și ne jucam acolo cu orele fără să ne plictisim vreodată.
Dar libertatea cea mai mare exact acolo era: în nebunia de a lăsa treaba în secunda doi ca să fugim la scăldat, fără să ne gândim de două ori. Săraca mama, de câte ori mă striga și se întreba resemnată:”Ce-ai mai făcut și de data asta?”. Am fost o năzdrăvană, am dat ture cu bicicleta și am făcut toate boacănele posibile, dar am avut cea mai liberă, bogată și superbă copilărie. Mulțumesc că mi-ai trezit amintirile astea atât de dragi.